fbpx
Meciul dintre AS FC Buzău și FC FCSB se va disputa cu 5.000 de spectatori în tribune vineri incepand cu ora 19.30.

Meciul dintre AS FC Buzău și FC FCSB se va disputa cu 5.000 de spectatori în tribune vineri incepand cu ora 19.30.

Veste excelentă pentru microbiştii buzoieni. Meciul de pregătire dintre AS FC Buzău şi FC FCSB, programat vineri, 9 iulie, ora 19.30, pe stadionul „Gloria”, se va disputa cu spectatori, respectând noul protocol de desfășurare a competițiilor de fotbal.

Biletele vor fi puse în vânzare vineri, 9 iulie, începând cu ora 10:00, la cele două case de bilete din zona stadionului (intrare poartă Electrica, respectiv intrare poartă Parcul Crâng). Accesul spectatorilor în tribunele arenei din Crâng se va face începând cu ora 17:30.
Au acces pe stadion următoarele categorii de spectatori:
1. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (condiția este să fi trecut deja 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare);
2. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului);
3. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului);
4. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului;
5. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și nu au schema completă de vaccinare, DAR care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Pentru cei care și-au achiziționat bilet și îndeplinesc condițiile mai sus menționate, accesul în incinta stadionului „Gloria” se va face începând cu orele 18:00.
Precizăm faptul că la stadion nu sunt amenajate puncte de testare.
Vor fi scoase la vânzare 5.000 de bilete repartizate astfel:
Tribuna 1 – 1400 de bilete (10 lei per persoană);
Tribuna 2 – 1400 de bilete (10 lei per persoană);
Peluza 1 (Parcul Crâng) – 1100 de bilete (5 lei per persoană);
Peluza 2 (Electrica) – 1100 de bilete (5 lei per persoană);
Mulțumim autorităților locale și județene pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment!
Acest articol a fost citit de 327 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

One thought on “Meciul dintre AS FC Buzău și FC FCSB se va disputa cu 5.000 de spectatori în tribune vineri incepand cu ora 19.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *