fbpx
Un mariaj cu doua taisuri PSD+PNL. Culisele ședinței PNL. Cele mai importante momente ale întâlnirii în care liberalii au decis negocierea cu PSD.

Un mariaj cu doua taisuri PSD+PNL. Culisele ședinței PNL. Cele mai importante momente ale întâlnirii în care liberalii au decis negocierea cu PSD.

Culisele ședinței PNL. Cele mai importante momente ale întâlnirii în care liberalii au decis negocierea cu PSD.

PNL a votat, luni seara, în Biroul Politic Național, în favoarea începerii negocierilor cu PSD, pentru formarea unui nou guvern de coaliție, conform surselor G4Media. Însă discuțiile au fost aprinse și au împărțit partidul în două tabere.

Președintele partidului, Florin Cîțu, ar fi votat pentru începerea negocierilor cu PSD, potrivit surselor G4Media.ro. El a fost cel care a propus și supus votului propunerea de negociere cu PSD, deși în campania pentru șefia PNL anunțase constant că, pe durata mandatului lui, nu va face alianță cu social-democrații.

Prezent la ședință, Ludovic Orban a fost cel mai vocal lider împotriva unei alianțe cu PSD, spunând că în acest caz PNL va merge sub 10% și că va rămâne agățat de electoratul clientelar, un scenariu catastrofal pentru partid.

Florin Cîțu a avut scurte intervenții în cadrul ședinței și i-a transmis lui Ludovic Orban să se întoarcă înapoi cu toată echipa, ca să nu se ajungă la un vot de excludere în viitorul BPN.

Reamintim că Ludovic Orban a ieșit din grupul politic parlamentar al PNL, iar gestul său a fost urmat și de alți liberali, simpatizanți de-ai săi.

Un mesaj acid la adresa lui Ludovic Orban a avut și Gigel Știrbu. Deputatul a transmis că liberalii trebuie să uite că Orban se poate întoarce vreodată în PNL și că votarea unei alianțe cu USR va crea din viitorul partid a lui Ludovic Orban un partid concurent puternic. Alianța cu USR, a mai spus Știrbu, îi va oferi lui Orban ocazia să ceară la negocieri secretari de stat și poate chiar un ministru. Gigel Știrbu a mai propus trecerea PNL în Opoziție și s-a abținut la votul privind demararea negocierilor cu PSD.

Orban nu a avut nicio reacție la declarațiile lui Gigel Știrbu.

În cadrul ședinței, Alina Gorghiu a susținut că trebuie să fie luată o decizie clară, dacă partidul va merge cu PSD sau cu USR. Aceasta i-a mai transmis lui Florin Cîțu că există deja o echipă de negociere care trebuie să se întoarcă la partid cu rezultatele negocierilor.

Ilie Bolojan a fost unul din liderii care a militat pentru o alianță cu USR, din motive de onoare, iar Dan Motreanu a atras atenția asupra consecințelor negative în cazul unei alianțe cu PSD.

De asemenea, mai mulți apropiați ai lui Florin Cîțu, în frunte cu Dan Vîlceanu, au susținut începerea unei negocieri alături de USR.

Citeste si : https://globalmedia.ro/actualitate/recent-la-bucuresti-in-prezenta-reprezentantului-oficial-pentru-europa-de-est-a-prestigioasei-organizatii-transatlantice-deffence-unlimited-nato-s-a-semnat-acordul-de-colaborare-intre-ush-si-pa/

Sursa : G4media.ro

 

Acest articol a fost citit de 221 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *