fbpx
Un exemplu clar de legi proaste cand nu sunt consultati profesionistii din domeniul agricol. Fermierii cer modificarea acestei legi si coroborarea cu legea 204/2008.

Un exemplu clar de legi proaste cand nu sunt consultati profesionistii din domeniul agricol. Fermierii cer modificarea acestei legi si coroborarea cu legea 204/2008.

Ministrul Mediului: ”Nu sunt de acord cu legea mirosurilor. Aș schimba multe din ea”

Nu este vina fermelor ca in haosul administrativ-urbanistic sau intereselor imobiliare ale unora de la nivelul localitatilor au emis autorizatii de construire a locuintelor pana in gardul fermelor de animale care erau acolo de zeci de ani si la km buni de localitati.
Asteptam implicarea tuturor celor cu rol de decizie.
Apreciem pozitia Ministrului Mediului – domnul Tanczos Barna care dovedeste ca are expertiza in domeniul acesta.

Legea mirosurilor a stârnit multe reacții vehemente și a provocat panică în rândul fermierilor care se temeau că afacerile le vor fi închise după promulgarea ei. Înainte să fie votat, proiectul de lege nu a trecut prin Comisia de Agricultură, iar decidenții direct responsabili pentru problemele fermierilor habar n-au avut de efectele acesteia asupra activităților agricole.

Subiectul a fost abordat și de noul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, în emisiunea ”Agricultura la Raport”. Acesta și-a exprimat dezaprobarea față de legea mirosurilor, spunând că dacă ar putea, ar schimba multe din conținutul ei.

”Legea mirosurilor este lipsa acelui echilibru între fermieri și cei care vin în contact cu această viață din zona rurală. Nu suntem obișnuiți și avem impresia că lucrurile trebuie să fie doar cum vrem noi, cei care nu facem agricultură, iar aceste atitudini duc la astfel de legi. Eu îi înțeleg pe cei care sunt uneori deranjați de mirosurile de la fermele mari, dar de cele mai multe ori aceste ferme respectă legislația în domeniu și generează mult mai puțin miros decât se vehiculează și se spune câteodată și în media.

În zona rurală, în comparație cu Austria de exemplu, unde este absolut normal să simți mirosul de la silozul de porumb, de la grajd, de la un tractor care trece pe stradă și duce gunoi de grajd pe câmp, în România toleranța este mult mai mică. Și devine din ce în ce mai mică și generează asemenea acte normative care îngreunează activitatea fermierilor. Când am fost senator, nu am fost de acord cu forma actuală a legii mirosurilor și nu sunt nici acum. Dacă aș putea, aș schimba multe din această lege, pentru că activitatea fermierilor nu poate fi condiționată în halul acesta printr-un act normativ”, a precizat Tanczos Barna pentru AGRO TV.

Sursa:agro-tv.ro

Sursa foto :Tanczos-Barna-Sursa-Inquam-Photos-Manases-Sandor

Acest articol a fost citit de 26 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *