fbpx
Preşedintele ProAgro, semnal de alarmă: Interzicerea pesticidelor va afecta capitalul fermelor din România

Preşedintele ProAgro, semnal de alarmă: Interzicerea pesticidelor va afecta capitalul fermelor din România

Interzicerea utilizării pesticidelor va afecta, cu siguranţă, capitalul fermelor din România, a declarat, joi, preşedintele ProAgro, Ionel Arion, într-o dezbatere de specialitate, organizată de eurodeputatul Carmen Avram.

Potrivit liderului ProAgro,dacă substanţele de protecţie a plantelor vor fi interzise, trebuie să fim inconştienţi să credem că vor putea fi hrăniţi cu alimente eco şi bio 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene, a transmis Agerpres. ”Nu cred că vom putea face faţă noi, ca fermieri români, în contextul european, cu atât de multe interdicţii şi poate că ar fi bine să filtrăm o parte din acestea. Interzicerea pesticidelor va afecta, cu siguranţă, capitalul fermelor din România„, a afirmat Arion.

Reprezentantul ProAgro a făcut referire, totodată, la prevederile Green Deal, dar şi la cele existente în Tratatul Mercosur, document ce nu a fost votat de ţări precum Franţa, Italia sau Spania.

Una dintre problemele fermierilor este cum putem să fim noi sustenabili în contextul în care primim tot mai multe constrângeri şi tot mai multe provocări din partea Uniunii Europene şi aici ne referim strict la Green Deal sau ne putem duce până la interzicerea substanţelor de protecţie a plantelor şi aşa mai departe. Una dintre întrebările colegilor mei este dacă un alt buget sau o altă ramură a economiei Uniunii Europene mai alocă atât de mulţi bani pentru înverzire, pentru Green Deal, cum alocă domeniul agriculturii sau conex agriculturii. Mai mult de 30% din propriul buget va fi alocat pentru aceste scheme.”, a explicat Ionel Arion.

Conform acestuia, o altă provocare pentru fermieri, ce impactează tot domeniul agriculturii, este Tratatul Mercosur. ”Atâta timp cât Uniunea Europeană impune tuturor membrilor săi bunăstarea animală, interzicere de folosire de substanţe şi, în acelaşi timp, semnează un tratat de liber schimb, după 20 de ani de negociere cu ţările membre Mercosur, unde are nişte contingente la carne de aproape 180.000 de tone anual, pentru carnea de pasăre… La carne de vită avem aproape 100.000 de tone, 25.000 de tone de porc, unde există mari probleme ca Pesta Porcină Africană. Probabil că ar trebui să regândim strategia Mercosur şi să ne alăturăm Franţei, Italiei, Spaniei, care nu au votat acest tratat„, a spus preşedintele ProAgro.

La jumătatea anului 2019, Uniunea Europeană (UE) şi blocul Mercosur – format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay (din care Venezuela a fost suspendată în 2016) – au ajuns la o înţelegere privind un tratat de comerţ liber, după 20 de ani de negocieri.

Acordul încă se confruntă cu provocări înainte de a putea intra în vigoare, iar Franţa şi alte ţări din UE se tem de impactul creşterii importurilor de carne de vită, în timp ce grupurile de protecţie a mediului, cu impact sporit în noul Parlament European, susţin că acordul ar putea exacerba defrişările.

Documentul va elimina taxele vamale sud-americane încă foarte ridicate în anumite sectoare industriale cheie: 35% în domeniile confecţiilor şi automobilelor – care reprezintă centrul acordului – sau 18% în domeniul chimic şi 14% în industria farmaceutică. În agricultură, aceste taxe rămân importante în domeniul băuturilor spirtoase (până la 35%), a produselor lactate (28%), a vinului (27%) sau a ciocolatei (20%).

Pentru a-şi proteja piaţa internă, UE a instituit cote de import, astfel încât produsele din statele Mercosur să fie taxate începând cu un anumit prag: 99.000 de tone de carne de vită/an, 100.000 de tone carne de pasăre/an, 180.000 de tone/an pentru zahăr.

Preluare psnews.ro

Acest articol a fost citit de 13 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *