fbpx
Trei alerte meteo de vreme severă sunt în vigoare: 16 județe sunt vizate de ploi, ninsori, ger și vânt puternic

Trei alerte meteo de vreme severă sunt în vigoare: 16 județe sunt vizate de ploi, ninsori, ger și vânt puternic

16 județe din vestul și nord-vestul țării sunt sub alertă meteo de vreme severă, joi până la ora 12.00. Meteorologii anunță ploi puternice și polei. Începând de la ora 12.00, vremea devine geroasă în toată țara și se anunță rafale de vânt de 120 km/h la munte.

ANM a emis, miercuri, noi alerte meteo de vreme severă.

Un Cod galben este în vigoare până joi ora 12:00 și anunță, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

Va ploua pe arii extinse și pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10…20 l/mp.

O altă alertă meteo Cod galben a intrat în vigoare tot joi la ora 6:00 și expiră la ora 12:00. În vestul și nord-vestul țării vor fi ploi și pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.

Codul galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, dar depuneri de polei vor fi pe arii restrânse și în nordul Moldovei.

Începând de joi ora 12:00 până vineri ora 12:00, vremea se va răci brusc și accentuat în toată țara, astfel încât în noptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.

Foto:Romania Tv

Acest articol a fost citit de 20 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *