Frământările interioare din coaliție, cearta dintre premierul Florin Cîțu si Ludovic Orban, menținerea lui Vlad Voiculescu la conducerea Ministerului Sănătății nu fac nimic altceva, decât să ducă PNL pe o panta destul de aprubtă către haos și implicit scăderea drastică în sondaje.
„Partidul o ia la vale, iar lucrul acesta se vede în sondajele noastre. La București am pierdut chiar 5 procente, tot ce se întâmplă în Guvern decontează PNL, iar Florin Cîțu pare că nu vede. Sau poate nu îl interesează. Noi avem mari probleme cu primarii, nu știu cât mai poate ține Florin Cîțu în frâu revolta din teritoriu. Cu cât îl păstrează mai mult pe Voiculescu la Sănătate, cu atât de mult va deconta partidul în sondaje. E revoltător. PNL nu arăta deloc așa cu Ludovic Orban”,au declarat surse liberale pentru Globalmedia.ro.
Invitat săptămâna trecută în studioul Puterea Știrilor, vicepreședintele PNL Florin Roman declara că formațiunea politică nu girează „mandatul dezastruos și plin de bâlbe” al lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății.
„Cetățenii trebuie să înțeleagă un lucru: noi am spus <<Jos PSD>>. Cetățenii, însă, au dat un vot: au spus că PSD ia 28%, PNL 25%, USR 15%. Și așa s-a făcut această coaliție de dreapta. Un război pornit cu USR pe tema Vlad Voiculescu probabil că ar genera o rupere a coaliției, care ar însemna instabilitate politică și ar da apă la moară PSD. Din acest punct de vedere, cred că am ales răul cel mic, dar cetățenii trebuie să știe foarte clar că noi, liberalii, nu girăm acest mandat dezastruos, din punctul meu de vedere, plin de bâlbe, al domnului Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății”, a declarat Florin Roman la Puterea Știrilor.
Incet si sigur placutele suedeze ale PSD-ului se indreapta catre actuala coalitie.
Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.
Sustine Echipa Global Media
De 32 de ani alegem raul cel mai mic.Si uite unde am ajuns.Pacat de noi….