fbpx
Ministrul sanatatii VLAD VOICULESCU a ajuns la fata locului si face primele declaratii !

Ministrul sanatatii VLAD VOICULESCU a ajuns la fata locului si face primele declaratii !

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, se află vineri la Institutul „Matei Balş” din Capitală, unde în cursul dimineţii a izbucnit un incendiu la parterul unui corp de clădire.

„Pacienţii sunt evaluaţi. Până acum au fost transferaţi la „Victor Babeş” patru pacienţi. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi şi alte transferuri. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la „Matei Balş”. Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat, sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat, foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi. (…) În acest moment, nu am decât informaţiile acestea că există trei decese deja”, a afirmat ministrul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, precizând că situaţia este evaluată şi vor fi luate toate măsurile.

 

Patru persoane au decedat vineri dimineaţa în incendiul de la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, trei persoane au fost găsite după ce s-a degajat fumul, iar o a patra a fost resuscitată, dar fără rezultate pozitive. Raed Arafat a precizat că apelul la 112 a venit la ora 5 dimineaţa.

 

Sursa:stiripesurse.ro

Acest articol a fost citit de 293 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

One thought on “Ministrul sanatatii VLAD VOICULESCU a ajuns la fata locului si face primele declaratii !

  1. Inrr-o astfel de situatie tragica , petrecuta nu din cauze naturale ORICE MINISTRU AL SANATATII RESPONSABIL TREBUIE SA PLECE IMEDIAT SI SA-SI ASUME RASPUNDEREA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *