fbpx
Mihai Tudose explică miza vizitei lui Cîțu la Bruxelles: ‘Problema mare e că se întoarce copilul durerii’

Mihai Tudose explică miza vizitei lui Cîțu la Bruxelles: ‘Problema mare e că se întoarce copilul durerii’

Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, susține că premierul Florin Cîțu ar vrea ca în urma negocierilor de la Bruxelles România să aibă un deficit bugetar cât mai mare.

„Copilul durerii pleacă la Bruxelles. O veste bună și una rea: cea bună e că Florin Cîțu lasă România în pace două zile, cât va sta pe la Bruxelles; partea proastă e că se va întoarce. De ce se duce copilul durerii în vizită, când țara e fără buget și fără planul de relansare necesar pentru a accesa banii UE? Asta va fi prima întrebare din partea Comisiei Europene: – Ți-ai făcut temele, Florinel?

u le-a făcut și nici nu le poate face. Pentru că-l încurcă greaua moștenire. Aia lăsată de ministrul de Finanțe F. Cîțu, premierului F. Cîțu. Despre responsabilitatea lui Ludovic Orban nu pot zice nimic, pentru că (încă) președintele PNL joacă în “Omul invizibil”, de când “s-a ales” la Cameră. Dar cum iese premierul Cîțu din bucluc? Pe datorie, cum altfel! Și dacă nici asta nu mai merge, nu-i nimic! Are soluția pregătită: vinde din casă! Niște companii, ceva acțiuni, un port pe la Constanța. Asta e miza vizitei lui: să obțină / negocieze permisiunea pentru un deficit bugetar cât mai mare.

Ne-a pregătit deja psihologic pentru o țintă asumată de 7-7,1%. Ceea ce înseamnă că după virgulă ne putem aștepta la orice… Ce va ieși din jongleriile lui Cîțu cu deficitul cash (cel bazat pe plățile efective) și deficitul ESA (care cuprinde și plățile angajate), Domnul cu mila! Și România cu rușinea de a fi incapabilă să-și facă un buget și cu o impotență “spectaculoasă” de a prezenta un plan coerent pentru banii europeni…

Repet, că se duce Cîțu la Bruxelles nu e cea mai mare problemă! Problema mare e că se întoarce”, a precizat Mihai Tudose, pe pagina sa de Facebook.

Programul premierului Florin Cîțu

Prim-ministrul Florin Cîțu merge săptămâna aceasta la Bruxelles pentru o serie de întrevederi cu înălți oficiali europeni pe 11 și 12 februarie. Programul vizitei include întrevederi cu principalii lideri europeni, între care președinții Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și al Parlamentului European, David Sassoli, precum și cu vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, arată Mediafax.

De asemenea, prim-ministrul are programate întâlniri oficiale cu comisarul european pentru transport, Adina Vălean, și cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Agenda vizitei include și întrevederi cu reprezentanți ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European: liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloș și liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.

Acest articol a fost citit de 26 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *