Aleșii locali aflați la guvernare sunt ultramajoritari la împărțirea unor fonduri bugetare de aproape 380 de milioane de lei prevăzute în proiectul de buget elaborat de Guvern.
În proiectul de lege a bugetului de stat pe 2021, depus de Guvern în Parlament, a apărut un capitol pe care inițial Ministerul Finanțelor nu l-a pus în dezbatere publică și care prevede alocarea sumei de 379.031.000 de lei (aproape 80 de milioane de euro) pentru Consilii Județene și primării de municipii, orașe și comune.
Anexa nr.7/03” prevede alocarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2021, pentru finanțarea unor proiecte de investiții si a altor cheltuieli.
Potrivit anexei, sunt finanțate investiții locale precum: săli de sport, instalații de tratare apă uzată, heliport, spitale, pasaje, restaurări, anvelopare blocuri, platforme ecologice pentru gunoiul de grajd, achiziționare utilaje pentru auto-gospodărire, iluminat public stradal, reabilitare, asfaltare si extindere drumuri, poduri, construire trotuare și piste ciclabile, afterschool, parcuri industriale, finanțarea unor studii de fezabilitate, etc.
Din cele 62 de autorități locale care primesc finanțare, 60 sunt conduse de reprezentanți ai PNL USR PLUS UDMR și două autorități locale sunt conduse de reprezentanți ai opoziției.
Din partea opoziției, Consiliul Județean Teleorman condus de Adrian Gâdea (PSD) primește 4 milioane de lei pentru „Reabilitare Policlinica din Municipiul Alexandria”, iar Consiliul Județean Dolj condus de Dorin Cosmin Vasile (PSD) primește 4,5 milioane de lei pentru „Finanțarea cheltuielilor de întreținere periodică aferente obiectivului ”Covor asfaltic drum judetean DJ 606E, Tronsonul Sat Pietroaia, com.Brabova-UM 01083, din comuna Boto șești Paia, jud.Dolj”.
Raportat la valoarea finanțărilor, administrațiile care nu sunt la putere primesc 2,24% din suma totală, în timp ce autoritățile locale conduse de reprezentanți ai guvernării adună 97,76% din valoarea finanțărilor.
LISTA cu autoritățile locale care primesc finanțări prin Anexa nr.7.03:
ALBA
CJ Alba PNL
Abrud PNL
Cîmpeni PNL
Blaj PNL
Alba-Iulia USR PLUS
ARGEȘ
Cîmpulung Muscel USR PLUS
BACĂU
Bacau USR PLUS
BIHOR
CJ Oradea PNL
BISTRIȚA-NĂSĂUD
Nădăud PNL
Bistrița PNL
BRAȘOV
CJ Brașov PNL
Brașov USR PLUS
Victoria USR PLUS
BRĂILA
Măxineni USR PLUS
BUZĂU
Lopătari USR PLUS
CLUJ
CJ Cluj PNL
Cluj-Napoca PNL
Panticeu USR PLUS
COVASNA
Sfântu Gheorghe UDMR
Întorsura Buzăului USR PLUS
Valea Mare USR PLUS
DÂMBOVIȚA
Brănești PNL
DOLJ
CJ Dolj PSD
GALAȚI
Tecuci PNL
Berești PNL
Rediu PNL
Cavadinești PNL
Ivești PNL
Smârdan USR PLUS
IALOMIȚA
Gârbovi USR PLUS
Miloșești USR PLUS
IAȘI
CJ Iași PNL
Miroslava PNL
Rediu USR PLUS
Mircești USR PLUS
Movileni USR PLUS
ILFOV
CJ Ilfov PNL
MARAMUREȘ
CJ Maramureș PNL
Cerneți USR PLUS
Poienile de sub Munte USR PLUS
Rona de sus USR PLUS
Leordina USR PLUS
MUREȘ
CJ Mureș UDMR
NEAMȚ
Săbăoani USR PLUS
Tazlău USR PLUS
PRAHOVA
CJ Prahova PNL
Breaza USR PLUS
SĂLAJ
CJ Sălaj PNL
Zalha USR PLUS
SIBIU
Sibiu PNL
Mediaș PNL
Micasasa USR PLUS
SUCEAVA
Horodnic de Jos USR PLUS
Mănăstirea Humorului USR PLUS
TELEORMAN
CJ Teleorman PSD
Călinești PNL
Lunca PNL
Drăgănești de Vede USR PLUS
TIMIȘ
CJ Timiș PNL
Timișoara USR PLUS
Cenad USR PLUS
ANEXA INTEGRALĂ poate fi consultată aici în format PDF.
Sursa :stiripesurse.ro
Foto :protv.ro
Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.
Sustine Echipa Global Media