fbpx
Deputatul Mihai Lasca, exclus din AUR, acuză că i s-au cerut contracte ‘abuzive’ din suma forfetară pentru cabinetul parlamentar

Deputatul Mihai Lasca, exclus din AUR, acuză că i s-au cerut contracte ‘abuzive’ din suma forfetară pentru cabinetul parlamentar

Deputatul Mihai Lasca, exclus miercuri din AUR, acuză conducerea partidului că i-ar fi cerut să semneze „contracte abuzive” din banii încasați ca sumă forfetară în calitate de parlamentar pentru cabinetul din teritoriu. Senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă confirmă, la rândul ei, că parlamentarilor AUR li s-ar cere un „bir” din fondurile parlamentare.

Deputatul Mihai Lasca a scris pe pagina sa de Facebook că unul din motivele excluderii sale este „nesupunerea mea cu privire la modul de cheltuire a sumei forfetare, alocate de către Parlamentul României in calitate de deputat, pentru susținerea cheltuielilor cabinetului parlamentar din teritoriu”.

„Refuzul meu de a semna anumite contracte abuzive impuse de către conducerea partidului constituie un alt motiv”, a adăugat deputatul. El a fost exclus din partid pentru că a omis să anunţe partidul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracţional şi condamnat pentru vătămare corporală.

Potrivit legii, parlamentarii primesc lunar o suma forfetară pentru cheltuieli de organizare si funcționare a birourilor parlamentare. În legislatura trecută, sumele forfetare pentru deputați au ajuns și aproape de 40.000 de lei pe lună.

Ulterior, fostul candidat AUR pentru Diaspora, Mihai Arnăutu, a publicat pe Facebook un tabel cu „birul” care ar fi impus parlamentarilor AUR de către conducerea partidului: 23.500 de lei / lună.

Senatoarea Diana Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR dar căreia i s-a restras miercuri sprijinul politic, a confirmat faptul că parlamentarilor AUR li s-ar impune anumite cheltuieli.

„Din cauza acestor cheltuieli impuse de cabinet, foarte mulți demnitari vor părăsi structura AUR. Cine se Răscoala și nu plătește (bir stăpânilor) cei 23.500 RON este expulzat fără drept de apel ca și in cazul lui Mihai Lasca. Retragerea susținerii lui Diana Iovanovici-Sosoaca este o strategie bine pusă la punct de către GS. Voci interne vorbesc deja de plecarea lui CT din grupul parlamentar AUR in cel al PNL”, a scris fostul candidat AUR, pe pagina sa de Facebook.

„Așa este! Confirm!”, a scris la comentarii senatoarea ex-AUR, Diana Șoșoacă.

Documentul poate fi consultat mai jos.

Ce se poate plăti din suma forfetară a unui deputat:

A) CHELTUIELI CU SALARIILE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN CADRUL BIROURILOR PARLAMENTARE:

  • salarii nete achitate angajatilor si colaboratorilor pe baza de stat de plata;
  • sumele virate aferente bugetelor si fondurilor centralizate ale statului:
  • impozitul pe salariu;
  • contributia individuala de sanatate;
  • contributia individuala de asigurari sociale;
  • contributia individuala ajutor de somaj;
  • contributia de asigurari sociale datorata de angajator;
  • contributia pentru concedii si ind. CM datorata de angajator;
  • fondul de sanatate datorat de angajator;
  • fondul de somaj si boli profesionate datorat de angajator

B) CHELTUIELI PENTRU BUNURI SI SERVICII:

  • chiria pentru sediul birourilor parlamentare;
  • energia electrica;
  • gazele naturale;
  • energia termica si apa calda;
  • cheltuieli de salubritate;
  • apa curenta si canalizare;
  • alti furnizori (ex, paza sediu);
  • benzina, motorina, lubrifianti pentru transport auto in circumscriptie;
  • furnituri si materiale de birou;
  • consumabile pentru computere;
  • consumabile pentru aparatura de multiplicare;
  • cheltuieli protocol pentru primirea invitatilor straini si romani;
  • materiale si ustensile pentru curatenie;
  • diurna, cazarea si transportul angajatilor si colaboratorilor birourilor pentru deplasarea in circumscriptie si la Parlament;
  • reparatia bunurilor din dotarea birourilor;
  • publicatii si abonamente la presa locala si nationala;
  • carti;
  • cost abonament suplimentar telefon mobil, solicitat peste cel standard;
  • cost convorbiri telefon mobil care depasesc abonamentul – numai pentru numarul alocat de la Camera si numai convorbirile nationale;
  • abonament si cost trafic pentru card date si acces pe internet: laptop si telefon mobil;
  • anunturi in mass-media;
  • obiecte de inventar;
  • reparatii curente si igienizari efectuate la sediul birourilor parlamentare;
  • convorbiri pe liniile de telefonie fixe – numai convorbiri nationale;
  • abonament si trafic internet la sediul biroului parlamentar;
  • elaborare si actualizare pagina web;
  • abonament TV cablu sau satelit;
  • expedieri postale;
  • cost servicii medicale la angajarea personalului in cadrul birourilor;
  • alte prestatii prevazute in H B P ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 5/2013 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare si justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare si functionare a birourilor parlamentare.

content-image

Preluare:stiripesurse.ro

Acest articol a fost citit de 18 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *