SURSE Curtea de Apel Bucureşti a motivat deja sentința de condamnare la 8 ani de închisoare a Elenei Udrea în dosarul finanțării campaniei din 2009, la mai puțin de două săptămâni de la verdict/ Când ar putea începe apelul.
Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București a terminat de redactat motivarea în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care au fost condamnate Elena Udrea și Ioana Băsescu la 8 și respectiv 5 ani de închisoare cu executare, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Direcția Națională Anticorupție ar putea preciza în scris motivele pentru care contestă decizia Curții de Apel în aproximativ două săptămâni, pentru ca apoi să înceapă apelul la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În urmă cu două săptămâni, când instanța a pronunțat prima decizie, motivarea era scrisă în proporție de 75 la sută, conform surselor G4media.ro, iar judecătoarea a citit în sală principalele argumente care au stat la baza verdictului.
Principalele motive precizate de Claudia Jderu în sala de judecată
- Instanța a reținut aceeași situație de fapt ca în rechizitoriu. Nu au fost înlăturate probe
- Soluția excluderii înregistrărilor făcute de Giovanni Francesco nu se impune. Nu au fost presiuni asupra martorului
- Finanțarea programului ski România – am lecturat legislația incidenta în materie, am apreciat ca și dacă nu a existat o prioritizare a plăților, Nastasia Gheorghe avea calitatea de ordonator principal de credite.
- În opinia instanței nu s-a putut susține ca legislația incidenta era lipsita de previzibilitate. Legislația în domeniu era destinata funcționarilor publici, nu pot spune ca nu au înțeles legislația. Referitor la discuția privind plățile pentru campania pentru referendum: este de necontestat ca în 2009 au fost doua campanii, inițiate de același președinte, CCR a decis în noiembrie 2009 referitor la referendum ca deși stabilirea datei referendumului este prerogativa președintelui, este indicat sa nu fie organizat în același timp cu alegerile prezidențiale. În opinia instanței, câștigarea alegerilor prezidențiale de președintele în funcție, inițiator al campaniei pentru referendum, ar fi fost benefica pentru un folos nepatrimonial tuturor inculpaților
Reamintim că în acest dosar, DNA a încercat, fără succes, să o plaseze sub control judiciar pe Udrea pentru a împiedică o eventuală fugă din țară înaintea verdictului final.
Cititi tot articolul la :https://www.g4media.ro/surse-curtea-de-apel-bucuresti-a-motivat-deja-sentinta-de-condamnare-la-8-ani-de-inchisoare-a-elenei-udrea-in-dosarul-finantarii-campaniei-din-2009-la-mai-putin-de-doua-saptamani-de-la-verdict-cand.html
Sursa :G4media.ro
Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.
Sustine Echipa Global Media