fbpx
Cum și-au negociat partidele din coaliție prefecturile: USR PLUS obține Capitala, UDMR a primit Clujul, PNL Sibiul și Bihorul

Cum și-au negociat partidele din coaliție prefecturile: USR PLUS obține Capitala, UDMR a primit Clujul, PNL Sibiul și Bihorul

La negocierile din coaliția guvernamentală, de luni seara, în privința posturilor de prefecți și subprefecți, prima tragere au avut-o liberalii, care spre suprinderea tuturor au optat pentru Sibiu – spune sursele G4Media, și nu pentru Capitală. USR-PLUS au avut a doua tragere și, cum era de așteptat, au cerut Prefectura București. Mai precis, poziția de Prefect de București va reveni organizației PLUS.

UDMR a avut a treia tragere, solicitând prefectura Cluj. Informația privind trecerea prefecturii Cluj de la PNL, în portofoliul UDMR, a fost confirmată și de președintele filialei clujene a formațiunii politice maghiare, deputatul Csoma Botond, precum și de purtătorul de cuvânt Hegedus Csilla.

„Da, noi luăm Prefectura Cluj, iar avocatul Istvan Tasnadi este opțiunea nostră pentru această funcție”, a spus Csoma Botond pentru Actual de Cluj.

Cum s-au împărțit prefecturile între partide

Conform informațiilor G4Media, pozițiile de prefecți au fost împărțite astfel:

UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – 5 prefecturi

USR -PLUS:  București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi

PNL va ocupa restul de 23 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița,  Dolj,  Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.

Potrivit surselor G4Media.ro, s-au stabilit de asemenea și funcțiile de subprefecți. În județele în care Alianța USR-PLUS nu a obținut mandate de prefecți, va avea câte o poziție de subprefect. La București, unde sunt 3 subprefecți, 2 vor fi ai PNL și unul al UDMR. În județele în care are UDMR prefect, vor fi câte 1 subprefect pentru PNL și unul  pentru USR PLUS.

Unul dintre liberalii cu notorietate în Cluj care rămâne fără o poziție clară, este actualul prefect Mircea Abrudean. Inițial, lui Abrudean i s-a promis funcția de Secretar General al Guvernului, însă premierul Florin Cîțu l-a preferat pe Tiberiu Horațiu Gorun, liberal din Gorj. Cîțu l-a desemnat, luni, pe Gorun, în funcția dorită de clujeanul Abrudean.

Deși liderii PNL Cluj s-au angajat că se vor lupta la centru pentru a obține funcția de Secratar general al Guvernului pentru Abrudean (aceasta având o reală însemnătate politică), în realitate aportul lor a fost zero, Clujul pierzând atât poziția de prefect cât și pe cea de subprefect, care va reveni unui reprezentant PLUS, relatează actualdecluj.ro

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a spus pentru actualdecluj. ro că este posibil să obțină totuși o funcție de secretar adjunct la nivelul Guvernului, cu alte cuvinte să preia funcția de subaltern al gorjeanului Tiberiu Horațiu Gorun.

„Da, probabil va fi funcția de secretar general adjunct al Guvernului. Rămâne să vedem astăzi”, a comentat prefectul Abrudean pentru actualdecluj.ro.

Reamintim că Guvernul a modificat OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică. Cei care vor fi numiți în funcțiile de prefecți vor putea fi membri de partid. Guvernul a adoptat această OUG în condițiile în care Constituția României arată la articolul 123 că ”atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică”.

Sursa:G4media

Sursa foto:G4media.

Acest articol a fost citit de 332 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *