fbpx
BREAKING OFICIAL Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat definitv în România pentru corupție, s-a predat autorităților italiene la Bari / Îl vor preda italienii sau va avea soarta lui Săvulescu?

BREAKING OFICIAL Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat definitv în România pentru corupție, s-a predat autorităților italiene la Bari / Îl vor preda italienii sau va avea soarta lui Săvulescu?

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat definitiv în România  la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru corupție, s-a predat, joi, autorităților italiene la Bari, au declarat  surse din Poliție.

Potrivit acestora, Dragomir a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul București.

  • UPDATE 11.21 OFICIAL ”În dimineața de 4 februarie 2021, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene, de către autoritățile italiene, că, în cursul zilei de ieri, un bărbat, de 42 de ani, urmărit la nivel internațional, s-a prezentat la o secție de poliție din Bari, însoțit de avocatul ales. Acesta a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul București. În baza datelor furnizate de autoritățile din Italia, a fost informată instanța de judecată din România, care a emis mandatul european de arestare, pentru a traduce și transmite acest mandat către instanța care va judeca și dispune asupra predării către România.”

Fostul locotenent – colonel SRI a plecat din țară cu o zi înainte de condamnare, prin Arad, cu mașina, au declarat pentru GlobalMedia.ro surse oficiale. El a fost condamnat în iunie 2020.

Amintim că un alt condamnat în România la închisoare cu executare, dar care a fugit în Italia, a scăpat de pedeapsă după ce Curtea de Apel din Napoli i-a comutat pedeapsa într-una cu suspendare.

Judecătorii napoletani i-au șters lui Dragoș Săvulescu 3 ani din pedeapsă în baza unui decret de grațiere din 2006 și, constatând că a rămas cu 2 ani și jumătate (sub 3 ani), i-au comutat pedeapsa într-una cu suspendare. Decizia Curții de Apel Napoli a rămas definitivă prin neapelare de către procurorul italian.

Context

Daniel Dragomir a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate. Procurorii anticorupție susțin că, în virtutea funcţiei de ofiţer SRI, Dragomir a avut acces la informaţii secrete despre omul de afaceri libanez Rami Ghaziri.

Patronul de la Avicola Crevedia era monitorizat de Direcţia generală de Securitate economică a SRI şi era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii.

Potrivit DNA, Dragomir i-ar fi comunicat omului de afaceri Rami Ghaziri informaţii secrete astfel încât acesta să se păzească de monitorizarea SRI, controalele ANAF şi, ulterior, de dosarele DNA. În plus, Dragomir i-ar fi oferit sprijin omului de afaceri libanez la diverşi înalţi functionari astfel încât să obţină mai uşor rambursarea TVA de la stat.

Dragomir i-ar fi oferit protecţie lui Ghaziri în schimbul a 25.000 de euro pe lună şi a unui procent de 1 la sută din TVA rambursată de stat.

Potrivit procurorilor, Dragomir ar fi primit în total mită de la Rami Ghaziri – prin intermediul unui angajat al acestuia, Emile Kharrat – peste 460.000 de euro.

374.000 de euro au mers direct în contul soacrei fostului ofiţer, peste 70.000 de euro au reprezentat cheltuieli pentru înfiinţarea unei firme, Emar Investment şi pentru o maşină Porsche Cayenne, iar 18.000 de euro ar fi fost primiţi sub forma salariului de 8000 de lei pe lună al soţiei sale la firma Emar.

Totul s-ar fi petrecut între octombrie 2012 şi octombrie 2013, în perioada când Dragomir voia să se lanseze în afaceri şi a părăsit SRI.

Fostul ofiţer SRI este acuzat şi de spălare de bani întrucât – consideră procurorii militari de la DNA – ar fi transferat banii primiţi de la Rami Ghaziri din contul soacrei sale în alte conturi, ale lui, soţiei şi fiului.

Dragomir, inculpat și în ancheta Black Cube. În septembrie 2016, fostul colonel SRI a fost arestat și în cazul Black Cube, afacerea de hărţuire a fostei şefe DNA, Laura Codruța Kovesi. Dragomir ar fi comandat operaţiunea din România a celebrei agenţii israeliene de detectivi internaţionali „în numele altor persoane”. Deși dosarul a fost deschis de DIICOT în septembrie 2016, nici până astăzi nu a fost finalizat.

Cine este Daniel Dragomir

Potrivit rechizitoriului DNA, Daniel Dragomir (42 de ani), a intrat în SRI ca ofiţer operativ la Direcţia generală de combatere a terorismului. În 2006, a fost avansat şef birou, în 2008, şef de sector şi în 2010, şef de grupare de sectoare.

Potrivit declaraţiilor din dosar ale Mihaelei Nicola de la compania de PR, The Group, în 2011-2012, Dragomir preda cursul de antiterorism la Academia Naţională de Informaţii.

În 2012, Dragomir și-ar fi manifestat dorinţa de a părăsi serviciul şi de a intra în afacerile de PR. A preluat o firmă a Mihaelei Nicola şi, în februarie 2013, a părăsit serviciul prin demisie şi s-a dedicat „afacerilor”.

Avea gradul de locotenent colonel, iar ultima lui evaluare în cadrul SRI fusese maximă.

Sursa foto :InquamPhotos-Octav-Ganea

Sursa:G4media

Acest articol a fost citit de 85 ori

Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva.Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.

Sustine Echipa Global Media

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *