Se schimba sistemul de programari pentru a te vaccina ne anunta coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghita.Aplicatia in care te puteai inscrie se dezvolta din mers… Dar de ce nu au facut-o din timp asa cum trebuie?
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghița, anunță faptul că sistemul de programare se va schimba. Astfel că oamenii se pot înscrie pentru vaccinare, iar când un loc va fi disponibil ei vor fi notificați.
„Nu sunt suficiente doze în acest moment. Pfizer a explicat că scăderea dozelor a fost dată de producție. Încercăm să extidem perioada cu 20 de zile pentru a da drumul la programări.
Este o aplicație care se dezvoltă care permite unui număr mult mai mare de oameni să se înscrie. Să încercăm să stea în așteptare și să se aloce acel loc.
Cred că vom face destule locuri pentru toți cei care vor să se vaccineze.
Centrele din București sunt deja pregătite. Vom deschide 2 puncte de vaccinare pentru București pentru cei care n-au apucat să se programeze. De asemenea, analizăm și alte centre să deschidem în viitor. (…)
E adevărat că sunt o serie de disfuncționalități… Chiar dacă modul de programare era cât se poate de simplu tot s-ar fi ocupat locurile. Noi vom încerca să facem asfel încât omul să fie pus în așteptare și el să fie notificat când apare un loc. Luăm în calcul să fie eliminată validarea de la medicul de familie pentru cei cu boli cronice”, a spus Valeriu Gheorghiță la Digi24.
Chiar dacă se vaccinează pacienților le este recomandat să poarte masca și să respecte măsurile de protecție.
„Rata de imunizare este de 90%. Însă date despre o posibilă infectare în privința celor care se vaccinează, care să fie dată mai departe, este sub semnul întrebării. Pot să spun acum că fără să avem dovezi medicale concrete riscul de transmitere va fi mai mic. Este prudent să respectăm măsurile de protecție până se imunizează mai multți oameni și până avem date și studii în acest sens”, a conchis Gheorghița.
Echipa Global Media nu a solicitat si nu a acceptat nicio forma de finantare din fonduri guvernamentale. Spatiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvaziva. Daca iti place ce facem, poti contribui si tu la sustinerea echipei Gobal Media si a presei libere.
Sustine Echipa Global Media